Icoană considerată făcătoare de minuni, dusă la Iași pentru vizita Papei Francisc

Icoană considerată făcătoare de minuni, dusă la Iași pentru vizita Papei Francisc
Publicat: 25/05/2019, 09:03

Icoana Maicii Domnului – Madona Neagră, de la Sanctuarul din Cacica, județul Suceava, se va afla cu prilejul vizitei papei Francisc la Iași, în catedrala „Sfânta Fecioară Maria, Regină”.

Conform Episcopiei Romano-Catolice, aducerea icoanei Sfintei Maria din Cacica în județul la Iași, în catedrala „Sfânta Fecioară Maria, Regină” face parte din programul evenimentelor organizate pentru întâmpinarea Papei Francisc.

Icoana a fost adusă de pr. Anton Mărăndescu, paroh și rector al sanctuarului din Cacica și depusă în catedrala „Sfânta Fecioară Maria, Regină” din Iași unde va rămâne până pe 1 iunie, când va avea loc vizita Papei Francisc.

„Sfântul Părinte Papa Francisc va intra în catedrală pe 1 iunie și va saluta prezența icoanei Maicii Domnului. După rugăciunea Sfântului Părinte în catedrală și binecuvântarea pe care o va invoca prin mijlocirea Preacuratei Fecioare Maria asupra tuturor bolnavilor, icoana va fi purtată în procesiune pe scena din fața Palatului Culturii”, se arată pe site-ul Episcopiei Romano-Catolice.

Icoana Maicii Domnului – Madona Neagră este un basorelief de 86 x 60 cm, din lemn aurit și argintat. Icoana o reprezintă pe Preasfânta Fecioară Maria ținând în brațe pe Pruncul Isus care cu mâna stângă strânge la piept o carte, iar dreapta o are ridicată învățând poporul.

Icoana Maicii Domnului de la Cacica este copia uneia dintre cele mai cunoscute icoane ale Fecioarei Maria din lumea catolică, fiind vorba despre „Madona Neagră” de la Czestochowa (Polonia).

„Până în prezent, ea a fost vizitată și văzută de mii de pelerini din țară și din străinătate, în sanctuarul internațional de la Cacica, din inima Bucovinei. Icoana a ajuns la Cacica pentru prima dată în urmă cu aproximativ 210 ani. Contextul istoric care a prilejuit stabilirea ei în această localitate este cel al venirii polonezilor în această zonă a Bucovinei, pentru a extrage zăcămintele de sare descoperite aici. În amintirea pelerinajelor de la Czestochowa, noii veniți au adus cu ei o copie a icoanei care exista în renumitul sanctuarul marian. Istoria acesteia merge în trecut până în secolul al XVII-lea. Mai întâi, icoana a stat într-o biserică a iezuiților din Stanislawow, sudul Poloniei, ca mai apoi să fie așezată în prima biserică din Cacica, ctitorită în anul 1809. După aproape 100 de ani, mai exact la 16 octombrie 1904, este sfințită actuala biserică, iar icoana care o reprezintă pe este așezată la loc de cinste, în altarul principal, întâmpinând cu frumusețea ei pe orice pelerin imediat după pășirea pragului bisericii”, explică preotul Pr. Cristian Diac, într-o postare de pe site-ul Episcopiei Romano-Catolice.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Măcelarul de eunuci”: Un bărbat care a făcut o afacere filmându-se în timp ce își...
Mega-surpriză la show-ul Antenei! Ei sunt câștigătorii de la 'Te cunosc de undeva'
FOTO. Prezentatoarea știrilor sportive, gafă la TV! Ce s-a văzut în direct
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii...
De ce nu a fost înmormântată Naomi până acum. Noi detalii cutremurătoare
"Dumnezeu să te ierte, înger frumos". Moni a fost condusă spre moarte de iubitul său,...
"Plângea lângă fată". O tânără de 17 ani și-a pierdut viața după ce mașina condusă...
Ea este Monica, tânăra decedată în accidentul din Timiș. Fata și iubitul ei se îndreptau...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
E legal să circuli cu portbagajul deschis când transporți mărfuri voluminoase? Ce obligație au șoferii
Uniunea Europeană critică EBU pentru modul în care a organizat Eurovision 2024: un cadou pentru...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Se pregătesc armele nucleare. O țară NATO zdruncină toată Europa: Pe timp de război, aceasta...
Vedetă dată afară de Pro TV chiar în ziua angajării: „A fost un dezastru total!”
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină...
"Plângea lângă fată". O tânără de 17 ani și-a pierdut viața după ce mașina condusă...
Julia și Sebastian schimb acid de replici! Roberta consideră că Julia este invidioasă: „Nu putem...
Mesajul lui Florin Piersic Jr. care i-a revoltat pe admiratorii tatălui său, maestrul Florin Piersic
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul...
Astronomii au observat lumina de la unii dintre cei mai vechi quasari din Univers
×